Ion Iliescu, internat de urgenţă la Spitalul Fundeni din București. Fostul preşedinte va fi operat la inimă

Ion Iliescu a fost internat astăzi la secția de terapie intensivă a Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” din cadrul Spitalului Fundeni din București, unde a ajuns la recomandarea medicilor de la Spitalul Elias, unitate sanitară unde își face lunar controale medicale.

Fostul președinte, în vârstă de 89 de ani, va urma să fie supus în cursul acestei seri unei intervenţii pe cord. Iniţial, Ion Iliescu a ajuns la Spitalul Elias, dar medicii de acolo l-au direcţionat către Institutul „C.C. Iliescu”.

Diagnosticul este pericardită hemoragică. Deși după primele investigații doctorii doar au luat în calcul o posibilă intervenție chirurgicală la inimă, conform ultimelor noutăți Ion Iliescu urmează să fie operat de urgență chiar în această seară. Fostul președinte are în prezent montate șase stenturi pentru dilatarea vaselor de sânge, iar ultima dată a fost operat la Paris în 2007.

Ion Iliescu s-a născut pe 3 martie 1930 şi a deţinut funcţia de preşedinte al României în perioada 1992-1996 şi 2000-2004.

Fostul lider de la Cotroceni este în prezent inculpat în dosarele Revoluţiei şi Mineriadei, fiind acuzat de crime împotriva umanităţii.